Povestea mea

Bine ai venit în lumea mea!

De mai bine de patru ani ajut oamenii să se reconecteze la adevăratul lor potențial și să își trăiască viața pe care și-o doresc. Am absolvit cursul de ThetaHealing® Baza, Avansat, Săpare Profundă, Manifestare și Abundență, Relația cu Dumnezeu, Anatomie Intuitivă și ADN3. Pe langă acestea am parcurs și cursul de Facilitator Metoda Sedona și de Spiraloterapie.

Chiar dacă am îmbrătișat această formă de vindecare cu inima deschisă, drumul nu a fost mereu unul lin iar ca într-o spirală care se rotește fără întrerupere, am fost ghidată mereu în a mă uita tot mai mult înăuntrul meu pentru a înțelege și mai profund lecții pe care le credeam deja învățate.

Pas cu pas am început să asimilez o altă formă de cunoaștere și de întelegere a mea și a Universului.

Astăzi îți sunt ghid
în călătoria ta.

Începuturile…

Am crescut într-o familie modestă, cu valori religioase, care a avut un impact foarte mare asupra mea în ceea ce privește convingerile despre Divinitate.  Am început călătoria mea la vârsta de 18 ani.

Ușor, Universul, mi-a pus în cale oameni care m-au facut să mă îndoiesc de vechile mele credințe legate de aproape orice și am început să mă întreb dacă există și alte forme de a ma raporta la viață.

Treptat au venit și răspunsurile iar eu mi-am deschis sufletul înspre o nouă definiție despre tot ceea ce există.

În căutarea mea am descoperit tehnica ThetaHealing®. Această unealtă a apărut în viața mea la momentul ideal, oferindu-mi posibilitatea de a rezolva orice situație din prezent și trecut într-un mod rapid și definitiv.

Am simțit nevoia încă de la început să împărtășesc și cu ceilalți ceea ce eu descoperisem și așa am ajuns la destinație, formându-mă ca și ThetaHealer®.

Practicarea acestei tehnici îmi oferă posibilitatea de a contribui la vindecarea atât a ta cât și a planetei.

Dacă și tu ești pregătit să te uiți în interior ca să te vindeci și să experimentezi puterea iubirii infinite.

Nu poți copia conținutul acestui site